elmiplant - ce nu știai despre acest brand




Am început un proiect în care vreau să testez timp de 7 zile doar produsele unui singur brand. Am ales produsele elmiplant pentru că au fost preferatele mele în ultima perioadă și am folosit în majoritate produse elmiplant. 

Să știți că nu e ușor să folosesc doar un brand după ce m-am obișnuit să le combin în fel și chip după pofta inimii. Dar haideți să trecem la lucruri mai serioase și să vă spun câteva chestii pe care, poate, nu le știați despre elmiplant.


Despre elmiplant
Brandul românesc elmiplant a fost lansat în 1992 în laboratorul Elmiprodfarm, sub atenta îndrumare a Doamnei Farmacist Elena Cremenescu.
Produsele create sub umbrela elmiplant sunt produse accesibile, care au la bază ingrediente naturale minunate și atent alese pentru a ne ajuta pe noi, femeile din România, să ne îngrijim adecvat tenul.

Căutăm în mod constant tot ce Natura oferă mai bun, combinând extractele naturale, pentru a crea produse cosmetice sigure și eficiente pentru toate tipurile de piele.
Pentru că Natura este pasiunea noastră!
(sursa: www.elmiplant.ro


Despre testele pe animale și subiecți umani 
Am întrebat dacă produsele elmiplant sunt testate pe animale și am rugat să ne spună cum sunt realizate testele clinice. Doamna Cremenescu a fost foarte drăguță să ne răspundă chiar dânsa spunându-ne că ”produsele cosmetice finite nu s-au testat decât pe subiecți umani, atât ca eficacitate cât și ca toleranță cutanată.” Iar legat de testele clinice, doamna ne-a răspuns că ”toate testele clinice se fac în instituții specializate și autorizate pentru această activitate, cu certificări și ISO-uri pe acest domeniu în Franța, Polonia, România, Italia.” 

Echipa elmiplant subliniază că principala sa preocupare este sănătatea pielii și de aceea formulele produselor nu conțin parabeni și toate cosmeticele sunt testate dermatologic pentru a verifica compatibilitatea pielii, apoi aceste efectele sunt menționate pe ambalaje. 

Diferența dintre elmiplant și Bioten 
elmiplant și Bioten sunt branduri total diferite, create de aceeași firmă mamă. România este singura țară unde sunt comercializate aceste două branduri distincte, în alte țări produsele elmiplant se comercializează sub brandul Bioten. 


Așa dar, în perioada 7-14 Noiembrie 2016 mă veți găsi testând doar produsele Elmiplant și voi împărtăși cu voi pe toate rețelele de socializare, tot ce știu și aflu despre produsele elmiplant.

Mă găsiți aici e blog cu păreri individuale despre anumite produse sau pe rețelele de socializare cu numele de utilizator @debora_tentis, inclusiv Snapchat, Instagram Stories, Facebook, Twitter, Pinterest și Google+


Ce curiozitate aveți legat de produsele elmiplant?


 Aștept să ne întâlnim și pe: 
Subscribe by Email ♥ Snapchat: debora_tentis




Niciun comentariu:

Un produs Blogger.